vineri, 26 septembrie 2014

Sunt bărbații “dobitoci”?

Despre bărbați, femei și greșelile pe care le tot facem în căutarea dragostei.

Întreba un prieten, la un anume clip, dacă bărbații sunt atât de “dobitoci”. Am zâmbit. Uneori, cu toții ne punem astfel de întrebări. Nu doar la adresa bărbaților. A noastră, a oamenilor. În general. Dar nu, dragă prietene, nu sunt dobitoci, doar că, de cele mai multe ori, sunt atrași de “obiecte” ieftine și sclipitoare precum ciorile care adună în cuiburile lor toate tinichelele. Așa și ei, uneori. Adună în lista lor de cuceriri caractere de tinichea, trase în botox și silicon, modelate și remodelate, care stau ore întregi la make-up și cosmetică.
Apoi, vorba aceea românească, după ce sita se rupe și se cerne, până și voi rămâneți uimiți de ceea ce aveți alături și vă chinuiți să scăpați de ele ca de căpușe. Și mai doriți înapoi și reputația nepătată. Și să uitați cât mai repede. Ajungeți să vă dați seama că într-o relație nu contează doar învelișul, ci și conținutul. Vreți să aveți siguranța că nu ați fost doar folosiți. Vreți să simțiți că sunteți cu adevărat bărbați și vreți să vă demonstrați că puteți cu adevărat mai mult! Vă e dor să stați la discuție cu femeia de lângă voi, dar constatați că nu aveți cu cine. Vă e dor de lipsa reală de afecțiune, de devotament, de relație, de prietenia firească dintre un bărbat și o femeie. Dincolo nu aveți decât staniol de calitate, sex și superficialitate. Știți și voi, dar majoritatea treceți prin aceleași curiozități, aș spune eu, aproape firești.
Poate, totuși, așa se maturizează majoritatea bărbaților. Nu știu. Bănuiesc doar. Altfel, aș ajunge să cred că, uneori, chiar nu vă place să vă respectați pe voi înșivă!
În timp ce voi treceți prin procesul de maturizare, de curiozitate sau de dovedit ceva, cuiva și vă afișați în public cu iubita pe care o prezentați de parcă ați fi achiziționat cea mai cool mașină… – “uite ce bombeuri, uite ce balcoane, uite ce semnalizatoare” – celelalte își văd de viața lor normală, naturală și aproape invizibilă. Ele, femeile adevărate, de cele mai multe ori, nu sunt de găsit în locurile pe care le frecventați voi, întrebându-vă unde sunt și ajungând să le judecați pe toate din cauza celor care vă cad în brațe când vă parcați mașina sau vă suflecați mânecile la cămașă.
Femeile adevărate nu se îmbracă întotdeauna în haine care le evidențiază, nu sunt sclipitoare, nu se îmbată, nu dansează pe mese, nu știu să agațe sau să se lase agățate. Ele încă se plimbă prin parcuri, se joacă râzând cu copiii, se așează și îi ascultă pe cei în vârstă, citesc, cumpără flori, încearcă să își construiască o carieră pentru a putea să ia de pe umerii voștri, nu ca să capete independență (deși, în altă ordine de idei, o vor avea mereu), pentru că așa simt ele că se face într-o familie: se împarte totul la doi și în doi ca să se ajungă la acel unic firesc. Inclusiv munca!
Femeile adevărate sunt prea ocupate să viseze la acel unic bărbat, la acea unică iubire, la cum îi va găti, cum va așterne masa, cum vor sta pe canapea să vizioneze un film, cum vor ieși la plimbare, cum își vor citi unul altuia cărți, cum se vor bucura de un cămin, de copii, de nepoți, de viețile lor, fără să considere că astfel vor deveni femei banale.
Femeile adevărate nu se vor teme să alăpteze, să pună mâna pe ac și ață, să spele cu mâna când e nevoie, să coase, să cârpească, să grădinărească! Ele sunt acelea care nu se tem de riduri. Vor ști că acestea nu sunt o rușine ci un semn al unei vârste de care se vor bucura!
Femeile adevărate vor fi pregătite mereu să fie soții, mame și femei care pot depăși orice. Care pot găsi soluții și pot susține omul de lângă ele chiar și când nu vor fi de acord cu alegerile sau cariera lor!
Nu sunt perfecte! Nu! Fac și ele uneori greșeala de a sta lângă bărbați nepotriviți. Pentru că ele au, de regulă, un crez. Acela în familie și iubire. În devotament și fidelitate. Au crescut, au fost educate și au principii în acest sens. Totuși, eu consider că dacă sunt într-adevăr femei adevărate vor realiza că locul lor nu este lângă oameni care nu știu să le aprecieze, să le respecte și să le iubească. O femeie adevărată învață să respecte, dar și să fie respectată. Să iubească, dar și să fie iubită. Să fie fidelă, dar și să fie apreciată. Știe că dacă aceste condiții cad, relația nu este una benefică pentru copii, pentru ea și familie. Dacă va fi o femeie slabă și călcată în picioare așa va fi și fiica ei, iar băiatul va crede că în acest fel trebuie tratată o femeie. O femeie adevărată va schimba situația în favoarea familiei, indiferent ce va înseamna asta.
Femeile adevărate sunt peste tot doar că, uneori, treceți pe lângă ele și nu le observați strălucirea din cauza orbirii. Strălucirea, de cele mai multe ori, locuiește în interior. Alteori e ascunsă precum diamantele neșlefuite sub praful normalului și, în timp ce voi întoarceți capul după femeile “bombe” cu “bombeuri”, ele trec pe lângă umărul vostru cărând plasele de cumpărături și visând la voi, la bărbatul acela pentru care ele au fost născute.
Nu sunteți dobitoci, dar mulți vă lăsați duși de val, iar unii nu vreți să trăiți în ape liniștite niciodată. Apele liniștite trebuie străbătute până în adâncuri și trebuie oxigenate constant pentru a păstra viața într-o relație, iar asta, domnilor, nu este la îndemâna… sau să să spun la înde-sufletul fiecăruia!?!
Pentru asta este nevoie de un bărbat adevărat, de o femeie adevărată, de multă iubire, respect și credința în ceea ce aveți în comun.
http://webcultura.ro/sunt-barbatii-dobitoci/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+WebCulturaro+%28webcultura.ro%29

Un poem de dragoste (pentru oamenii inteligenți și sensibili).

Aveți îndrăgostiți, n-au nume, și au vieți doar unii pentru alții, și aveţi camera, ferestrele și patul. Să zicem că-i un ritual. Desfaceți patul, îngropați-i, înnegriți fereastra, lăsați-i pentru-o generație sau două.
Nimeni nu va-ndrăzni să-i deranjeze. Vizitatori tiptil vor trece pe lângă ușa încuiată, pândind vreun sunet, un suspin, un cântec: dar nu aud nimic, nici respirații.
Voi știți că nu sunt morți, fiindcă simțiți în voi dragostea dragostei intense. Copiii voștri cresc, vă părăsesc, devin viteji soldați sau călăreți. Tovarășii de viață mor, vă lasă. Cine vă știe? Cine-și amintește? Dar se petrece-un ritual la voi în casă. Nu-i terminat: de mai mulți e nevoie. Uşa spre-ndrăgostiți cândva se va deschide.
Odaia s-a schimbat într-o grădină deasă cu mii de sunete, culori, mirosuri neștiute. Patul e neted ca o delicată napolitană de lumină albă. În pat îndrăgostiții,-ncet, tăcut, fac dragoste în mijlocul grădinii. Au ochii-nchiși, de parcă au monezi de carne peste ei. Au buzele rănite de răni mai vechi, mai noi, și părul ei și barba lui amestecate-s.
Când îi sărută umărul încet ea nu-și dă seama dacă al ei umăr a dat sau a primit acel sărut. Întreagă carnea ei e ca o gură. El îi prefiră degetele peste mijloc și-și simte al lui mijloc mângâiat. Ea-l strânge mai aproape și brațul lui o strânge. Când ea sărută mâna lângă gură nu știe a cui mână o sărută, oricum mai sunt atâtea sărutări.
Iar voi stați lângă pat, plângând de fericire, cojiți cu grijă de pe ei cearșaful privindu-i cât se mișcă de încet. Aveți ochii în lacrimi, încât abia-i vedeți. Vă dezbrăcați, cântați cu glas magnific. Fiindcă știți acum: e prima voce de om care răsună în odaie.
Veșmintele devin viță-de-vie. Suiți în pat, recăpătând un trup, iar ochii-nchiși vă sunt cusuți la loc. Creaţi o-mbrăţișare și v-aruncați în ea. Și singurul moment de dubiu dureros e când vă întrebați câte mulțimi cu voi în pat au stat.
Dar un sărut și-o mângâiere vă spulberă orice-ndoială.
Leonard Cohen, Aveți îndrăgostiți

http://webcultura.ro/aveti-indragostiti/


„Voir loin c’est une chose et aller là c’est une autre.” (Să vezi departe e ceva, să ajungi acolo e altceva). C.Brâncuşi

marți, 23 septembrie 2014

Legile supraviețuirii

Trei gânduri incomode.

“Bem că se duce dracului țara, bem că nu mai avem nici o speranță, bem că alții nu fac nimic pentru noi, bem că nu eliberează nimeni, ne văicărim și plângem cât ne țin glandele, și istoria trece fluierând pe lângă noi, sau cum ar spune tata: avem ce merităm!”
***
“Suntem actori într-o piesă idioată și nici măcar nu ni s-a dat șansa unui rol de compoziție, ci purtăm tava și, deci, trebuie să spunem doar cele câteva vorbe admise figuranților.”
***
“Prima lege a supraviețuirii: să nu gândești; iar dacă totuși nu te poți abține, atunci obișnuiește-te să taci; și dacă ți-e imposibil să taci, nu-ți mai rămâne decât ultima șansă, să spui invers decât ai gândit!”
Augustin Buzura
(n. 22 septembrie 1938)
http://webcultura.ro/legile-supravietuirii/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+WebCulturaro+%28webcultura.ro%29

vineri, 19 septembrie 2014

 Poate!!!

" Poate eu sunt un visator,poate sunt un neinteles,poate ca nu vedeti partea din mine care ar trebui s-o vedeti,poate ca eu sunt nebun,poate ca eu sunt singurul,poate eu sunt insensibil,poate ca tocmai mi-a ajuns,poate e timpul sa ma schimb sa las totul in urma,nu am fost niciodata un singuratic mereu mi-a fost teama sa incerc. Deci de ce pare atat de gresit sa aspiri la mai mult sa-ti doresti o viata mai buna. Ce mai astept???? Nimic nu ramane la fel.Poate e timpul sa ma schimb si eu.”

marți, 16 septembrie 2014

Îngerul păcatelor mele

Oricât de sfântă ar fi iubirea,îndrăgostiții sunt, întotdeauna, păcătoși…
Puritatea sentimentelor nu își găsește sălaș în natura umană. Ba mai mult: într-o lume a sentimentelor pure, Omul nu și-ar putea găsi liniștea, ar dispera și s-ar stinge cuprins de o infinită tristețe. Puțini sunt aceia care au tăria de a recunoaște acest adevăr. O nerecunoaștere venită dintr-o mare confuzie: suntem definiți de dorința noastră de a fi mai buni și de căutarea binelui și nu de devenirea noastră ca oameni fără de prihană. Probabil acesta este motivul pentru care avem atât de multă nevoie de Sfinți…
Plăcerea nu poate fi concepută în afara păcatului, așa cum fericirea nu poate fi concepută fără adulmecarea remușcării. Sufletele noastre sunt făcute pentru a se mistui, pentru a arde în răstimpuri. Sunt făcute pentru a se înfrupta din viață și nu pentru a o degusta. Ducem cu noi, clipă de clipă, suma păcatelor și dorințelor noastre ascunse. Iar orice în târziere în a (ne) recunoaște aceasta, înseamnă doar transformarea vieții în viețuire.
“Fiecărui om îi este dat să moară. Însă nu fiecărui om îi este dat să și traiască cu adevărat.” (William Ross Wallace)

http://webcultura.ro/ingerul-pacatelor-mele/



Tu esti Eu si Eu sunt Tu = Unu
Unu nu poate fi Unu adica perfect fara Tu si Eu nici fara Eu si Tu.